Unibet

Ponturi fotbal – Thailanda – Emiratele Arabe Unite – Preliminarii CM

sursa foto: skysports.com

Incepand cu ora 15:00, “Rajamangala Stadium” va gazdui disputa dintre Thailanda si Emiratele Arabe Unite, acolo unde ma astept la un meci in care oaspetii se vor impune.

Thailanda, desi este echipa gazda si are de partea sa avantajul propriului teren, porneste cu sansa a doua in aceasta dupa-amiaza, asa cum era de asteptat, urmand sa dea piept cu o nationala mai valoroasa. Thailandezii nu au participat niciodata la vreun campionat mondial, iar dupa cum evolueaza fotbalul in tara lor, cu siguranta nu o vor face prea curand. Nationala pregatita de Milovan Rajevac are evolutii foarte slabe in aceste preliminarii, ocupand ultimul loc in grupa B, cu doar un punct acumulat. In cele sapte partide de pana acum, Thailanda a reusid o remiza, pierzand de sase ori, meciuri in care a marcat doar trei goluri, incasand 19.

Nationala Emiratelor Arabe Unite este cotata cu prima sansa in aceasta disputa, asa cum era si normal, fiind ce-i drept o nationala mai bine cotata, ce dispune de un lot mai valoros. Arabii nu sunt departe de adversarii lor, in ceea ce priveste campionatele mondiale, nereusind sa se califice la vreo editie in intreaga lor istorie. Nationala condusa de Edgardo Bauza inca sepra ca poate merge la turneul din Rusia, insa judecand dupa evolutiile din aceste preliminarii, cel mai probabil va mai trebui sa astepte patru ani. Oaspetii acestei infruntari ocupa locul al patrulea in grupa B, fiind la sapte puncte de primele trei locuri, iar pentru a ramane in cursa pentru calificare, trebuie ca astazi sa obtina toate cele trei puncte.

Nationala Emiratelor Arabe Unite isi joaca astazi ultima sansa la calificare, iar cum adversara ii va fi cea mai slaba echipa din grupa, ma astept sa obtina victoria.

○Statistica luna iunie: 30W – 0V – 12L

○Statistica luna mai: 108W – 0V – 40L

Pronostic Thailanda – Emiratele Arabe Unite: oaspetii castiga, la o cota de 1.54 la NetBet

Pronostic cota mare Thailanda – Emiratele Arabe Unite: peste 3,5 goluri, la o cota de 2.90 la NetBet

Oferta agentiilor de pariuri online pentru Thailanda – Emiratele Arabe Unite

Thailanda - Emiratele Arabe Unite

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi Pariuri – Qarabag – Chelsea – UEFA Champions League Miercuri 22.11.2017, incepand cu ora 19:00, va avea loc duelul Qarabag - Chelsea, din cadrul grupelor UEFA Champions League. 1 solist Egal 2 solist Cei de la Qarabag ocupa pozitia a 4-a a...
Ponturi Pariuri – Sporting – Olympiakos – UEFA Champions League Miercuri 22.11.2017, incepand cu ora 21:45, va avea loc duelul Sporting - Olympiakos, din cadrul grupelor UEFA Champions League. 1 solist Egal 2 solist Cei de la Sporting ocupa pozitia a ...
Ponturi Pariuri – Juventus – Barcelona – UEFA Champions League Miercuri 22.11.2017, incepand cu ora 21:45, va avea loc duelul Juventus - Barcelona, din cadrul grupelor UEFA Champions League. 1 solist Egal 2 solist Cei de la Juventus ocupa pozitia a 2...