BONUS: 250 RON PARIU FĂRĂ RISC
ÎNREGISTRARE

In aceasta seara, incepand cu ora 18:00, se va juca finala Campionatului Mondial, in care protagoniste vor fi Franta si Croatia, cele doua urmand sa se intalneasca pe “Luzhniki Stadium”, unde ne asteptam ca echilibrul sa fie cuvantul de ordine.

1 solist
Egal
2 solist

Franta este cotata cu prima sansa in aceasta disputa, conform agentiilor de pariuri, fiind ce-i drept o echipa mai valoroasa, dar si mai experimentata. Francezii au in palmares un trofeul al Campionatului Mondial, castigat in 1998, jucand de asemenea si o finala, in 2006, pierduta insa in fata Italiei, la loviturile de departajare. Nationala “cocosului galic” a impresionat pe durata turneului din acest an, in grupe terminand prima, fara emotii, peste Danemarca, Peru si Australia, calificandu-se in fazele eliminatorii. In optimi, echipa lui Didier Deschamps a dat piept cu Argentina, pe care a invins-o cu 4-3, urmand apoi disputa cu Uruguay, in care s-a impus cu 2-0. In semifinale, Franta a dat piept cu una dintre favoritele turneului, Belgia, pe care a invins-o foarte greu, invingand in cele din urma cu 1-0, gratie unul gol reusit de Umtiti. Asadar, nationala franceza a ajuns din nou intr-o finala, dupa cea din urma cu doi ani, de la EURO, unde a pierdut in fata Portugaliei.

• ECHIPA PROBABILA: Lloris – Hernandez, Umtiti, Varane, Pavard – Pogba, Kante – Matuidi, Griezmann, Mbappe – Giroud

Croatia este de departe cea mai mare surpriza a acestei editii de Campionat Mondial si una dintre cele mai mari din istoria acestei competitii. Inainte de acest turneu, croatii se puteau lauda ca cea mai mare realizare a lor la mondial este calificarea in semifinale, in 1998, insa in acest an au depasit acea performanta, ajungand surprinzator in ultimul act, avand ocazia sa faca istorie. In grupe, nationala pregatita de Zlatko Dalic a “defilat”, terminant prima in grupa, invingand pe rand Nigeria, Argentina si Islanda, calificandu-se lejer in fazele eliminatorii. In optimi, croatii au fost nevoiti sa joace la penalty-uri cu Danemarca, asa cum au facut si cu Rusia, urmand apoi un nou meci cu prelungiri, contra Angliei, in care au reusit sa se impuna in 120 de minute, nemaifiind nevoie de loviturile de departajare. Ramane de vazut cat de mult vor rezista croatii din punct de vedere fizic, avand in vedere faptul ca in ultimele trei meciuri au jucat mai bine de 360 de minute, cu 90 mai mult decat adversarii lor.

• ECHIPA PROBABILA: Subasic – Strinic, Vida, Lovren, Vrsaljko – Brozovic – Perisic, Rakitic, Modric, Rebic – Mandzukic

In mod normal, Franta ar trebui sa castige trofeul, insa “albstrii” au cosmaruri de la ultima finala, cand au pierdut in fata unei outsidere, chiar pe taram francez. Ne asteptam la un meci echilibrat, in care cele doua nu vor risca prea mult, de aceea mizam pe faptul ca vom avea parte de o prima repriza in care tabela va arata scor egal.

Pont Franta – Croatia: egalitate la pauza

Pronostic cota mare Franta – Croatia: X/X

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal – Barcelona – Sevilla – Primera Division BONUS: 250 RON PARIU FĂRĂ RISC Sambata seara, de la ora 21:45, se va juca meciul dintre Barcelona si Sevilla, primele doua clasate din Primera Division, care are ca loc de desfasurare stadionul Ca...
Ponturi fotbal – Villarreal – Atletico Madrid – Primera Division BONUS: 250 RON PARIU FĂRĂ RISC Villarreal - Atletico Madrid este un meci din campionatul Spaniei, ce are primul fluier programat la ora 19:30, urmand sa se joace pe Estadio de la Ceramica. 1 s...
Ponturi pariuri – Schalke – Werder Bremen – Bundesliga BONUS: 250 RON PARIU FĂRĂ RISC Schalke - Werder Bremen este un meci interesant, din campionatul german, care se va juca sambata, de la ora 19:30, pe Veltins-Arena. 1 solist Egal 2 solist ...